Romanian english German Serbian Hungarian

Imagini din Cenad

Plicuri personalizate - Cenad

Plic personalizat

timis

Prima zi de școală, 9 septembrie 2019

Prima zi de școală, 9 septembrie 2019Prima zi de școală, 9 septembrie 2019În prima zi din noul an școlar 2019-2020, într-o dimineață răcoroasă de toamnă, terenul de sport al Școlii Gimnaziale din Cenad a fost locul de întâlnire pentru elevi, profesori, părinți și oficialități locale. Cu o săptămâna mai devreme decât eram obișnuiți dar cu emoția reîntâlnirii, aceeași dintotdeauna. E frumos să-i revezi, în timp, în același loc, aproape în aceeași formație. Să îi admiri pentru cât de frumoși s-au făcut, pentru ștrengăreala transformată în seriozitate, privirile limpezi și agere, curiozitatea specifică vârstei fiecăruia.

Cenad – comună în jud. Timiș

 
Cenad – comună în jud. TimișCoordonatele GPS (Primărie): 46 08 15.46 N 20 35 02.86 E
 
Comuna Cenad, continuatoarea anticei Urbs Morisena, este amplasată în vestul județului Timiș,  pe malul stâng al râului Mureș, la granița cu Ungaria. La nord-est se învecinează cu satul Igriș, la sud-est cu Saravale, la sud cu orașul Sânnicolau Mare, la sud-vest cu Dudeștii Vechi, iar la vest cu Beba Veche. 
Localitatea se află pe DN6, şosea ce străbate localitatea, în drum spre Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, aflat la 8 km. Cenad este singurul PTF al judeţului Timiş spre Ungaria.

Cenad - Biserica romano-catolică

Cenad - Biserica romano-catolicăCenad, jud. Timiș
Coordonate GPS: N 46 08.306 E 20 35.206
 
Biserica romano-catolică este construita în anul 1870, în stilul arhitectonic neogotic, şi poartă hramul Sfântului Martir Gerhard. Călugăr benedictin italian, primul episcop al Episcopiei de Cenad, a fost ucis în 24 septembrie 1046 la Buda, fiind ulterior cinstit ca sfânt şi mucenic (1083). Sarcofagul lui Gerhard se află în biserica romano-catolică din Cenad. Sfântul Gerhard a înfiinţat la Cenad o şcoală teologică, a înfiinţat parohii, a zidit biserici şi mănăstiri în ţinutul dintre râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.

Pagini

Promovează acest site

Share

Calendar „Cenăzeanul” 2019

Calendarul „Cenăzeanul” 2019

Calendarul personalizat pentru 2020