dusan baiski

Dușan Baiski – „Cenăzeni de ieri și de azi”

Dușan Baiski – „Cenăzeni de ieri și de azi”Inițial, s-ar fi vrut o carte despre personalități(le) cenăzene. Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, personalitate este o persoană cu aptitudini și cu însușiri deosebite, cu autoritate și prestigiu, care aduce o contribuție valoroasă în domeniul social-politic, cultural-științific etc. Însă, în cele din urmă, am decis să abordăm situația pragmatic. Mulți dintre cenăzeni s-au realizat în viață în cu totul alte părți decât satul natal. Alții au venit la Cenad în diverse situații. Dar, într-un fel sau altul, au făcut cu toții fală Cenadului și merită cu toții un tratament egal. Dacă acest lucru s-a reușit mai mult sau mai puțin, rămâne la latitudinea cititorilor. Oricum, autorul își asumă partea sa de vină pentru orice persoană care, potrivit opiniei unui cititor sau altuia, nu ar fi meritat cu adevărat să fie amintită în această carte. Însă doar Dumnezeu, dacă într-adevăr există, poate judeca drept. Nicidecum autorul. Și, nu-i așa, doar cine muncește greșește. 

Citește/descarcă>>>

Promovează acest site

Share

Calendar „Cenăzeanul” 2019

 

Calendarul personalizat pentru 2020

Vizite din 13 martie 2020