| Muzeul
local Cenad
Cu
prilejul aniversării a doi ani de la înființarea Asociației Concordia din
Cenad, Casa germană din această localitate bănățeană a găzduit sâmbătă,
3 decembrie 2005, o serie de manifestări culturale organizate de asociația
sărbătorită, cu sprijinul Consiliul Local și al Primăriei Cenad. Ziua a
debutat cu sesiunea de comunicări științifice sub genericul Cenadul
trecut, prezent și viitor. De asemenea, prof. Gheorghe Doran, principalul
vinovat pentru relansarea culturală a comunei, și-a lansat volumul Jurnalul
unui cenăzean anonim, apărut la Editura Marineasa. Momentul a fost completat
de o șezătoare literară și de prezentarea unui nou număr din publicația
trimestrială locală Cenăzeanul.
Un
moment foarte important pentru viața culturală a comunei l-a constituit,
evident, și inaugurarea muzeului localității. Amenajarea și pregătirea
(deocamdată, a) celor trei săli a început încă de anul trecut și s-a efectuat
cu sprijinul și sub îndrumarea directă unui grup de istorici, muzeografi
și etnologi din Timișoara și București: Daniela Tănase, Ioan Hațeganu,
Vasile Dudaș, Susana Heitel și Andrei Milin. Majoritatea celor peste 200
de exponate provin din donații ale cenăzenilor și acoperă istoria zbuciumată
a vechii urbs Morisena, cândva capitală a Banatului, respectiv a Cenadului
de astăzi, de la epoca neolitică și până la instaurarea comunismului. Printre
cele mai valoroase obiecte se numără fragmentele arhitectonice de la bisericile
medievale (secolul al XI-lea). Nicolae Crăciun, primarul localității, ne-a
declarat că se așteaptă din Germania trei perechi de păpuși care vor prezenta
trei porturi tradiționale germane diferite. Edilii nu exclud posibilitatea
extinderii muzeului, realizarea unei galerii de artă plastică și reluarea
taberelor de pictură.
Program
de vizită a muzeului: de lunea până vinerea, între orele 8 și 12. La cerere,
prin tel. 0256-374 501 sau 374 640 (Dronca Dorin), poate fi vizitat și
în afara programului.
___________________________________________________________________________
Muzeul
tehnicii
_____________________
|