Galerii de imagini
- Cărţi (26)
- Cărţi poştale (6)
- Construcţii (1)
- Evenimente (3)
- Peisaje (30)
- Religie (7)
- Sigilii (6)
Din galeriile de imagini de mai sus puteți trimite cărți poștale virtuale rudelor, prietenilor și cunoscuților!
Cele mai căutate astăzi
Conţinut popular
- Hramul mănăstirii Morisena - album foto (17,837)
- Cărţi scrise de autori din Cenad. Cărţi despre Cenad (13,434)
- Cenad - Imagini aeriene realizate de Johann Wunder (Germania) (11,950)
- Cenadul în arta plastică (11,330)
- Istoria şvabilor cenăzeni în fotografii din colecţia lui Johann Wunder (Germania) (10,348)
Acest site este realizat și administrat de: Dușan Baiski
Copyright © 2007-2012. Primăria Cenad. Toate drepturile rezervate.
Sute de ani de transformări
Sf. Gerhard ocroteşte, alături de Sf. Ştefan, Episcopia romano-catolică de Timişoara Sfântul Gerhard a aşezat temelia Episcopiei de Cenad
Episcopia romano-catolică de Timişoara este succesoarea de drept a străvechii Episcopii de Cenad, care a fost întemeiată de Sfântul Ştefan, Regele Ungariei, sfânt recunoscut şi de Biserica Ortodoxă. Primul episcop al acestei eparhii (Episcopia de Cenad) a fost Gerhard, călugăr benedictin, hirotonit episcop în anul 1030. Gerhard a fost ucis în anul 1046, în zona Budapestei de astăzi, fiind ulterior cinstit ca sfânt şi mucenic. Locul martiriului primului episcop este muntele Gellert, în capitala Ungariei de astăzi, iar sarcofagul acestui sfânt este păstrat şi în zilele noastre în biserica romano-catolică din Cenad, reprezentând o piesă preţioasă din punct de vedere arheologic şi istoric, iar pentru catolicii din această dieceză, una dintre cele mai scumpe relicve. Sfântul Gerhard a înfiinţat la Cenad o şcoală teologică. De asemenea, a aşezat temelia Episcopiei de Cenad, înfiinţând parohii, construind biserici şi mănăstiri în ţinuturile dintre Mureş, Tisa şi Dunăre. Atunci, reşedinţa episcopului se afla la Cenad, unde se găseau şi Catedrala Episcopală, clădirile administrative şi două mănăstiri catolice. Tot Sfântul Gerhard este autorul unei opere teologice păstrate şi astăzi în Biblioteca Naţională din München, în codicele latin, cu signatura CLM 6211. Reşedinţa episcopală, împreună cu cetatea şi oraşul Cenad (ca de altfel şi Timişoara şi întreg Banatul) au ajuns, în jurul anului 1552, sub dominaţie turcă şi au rămas sub această dominaţie până la alungarea turcilor, în anul 1716, de către prinţul Eugeniu de Savoya. După ocupaţia otomană, cetatea Cenadului a fost demolată, iar Timişoara, situată în centrul regiunii, a devenit capitala Banatului. În urma acestor schimbări, în anul 1738, printr-un decret imperial păstrat şi astăzi, reşedinţa episcopului de Cenad a fost transferată la Timişoara, păstrând însă titlul de „Episcopia de Cenad". Episcopului i-au fost puse la dispoziţie, succesiv, mai multe clădiri publice - inclusiv Bastionul de astăzi - până când, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, autorităţile publice au repartizat clădirea din strada Augustin Pacha nr. 4 ca şi reşedinţă episcopală. Tot la Timişoara au fost stabilite şi o serie de comunităţi călugăreşti catolice, care, printre altele, în anul 1726 au deschis prima şcoală - aşa-zisă latină - adică un gimnaziu. În anul 1737, se inaugurează primul spital (astăzi Clinica de Oftalmologie cu biserica Mizericordienilor); în anul 1788, în Timişoara s-au stabilit Călugării Piarişti, care au preluat gimna-ziul Ordinului Iezuiţilor.
În anul 1807 a fost deschis Seminarul preoţesc (Şcoala Teologică de Cenad); în anii 1842-1848, chiar în clădirea Seminarului Teologic, episcopul Josef Lonovics înfiinţează Facultatea de Filosofie şi Drept. A fost prevăzută atunci şi înfiinţarea unei facultăţi de medicină, pentru ca astfel, universitatea din Timişoara să fie completă. Revoluţia din 1848-1849 a împiedicat, însă, realizarea acestor planuri ale episcopului Lonovics.
Episcopul Alexandru Csajaghi a adus în Episcopia de Cenad, din Bavaria, Surorile Notre Dame. Acest ordin călugăresc a întreţinut mai multe grădiniţe, şcoli elementare în diferite cartiere, iar în Timişoara-Iosefin (centrul monahal al ordinului), un gimnaziu şi o şcoală normală pentru educatoare, chiar şi un Institut Pedagogic pentru învăţătoare. Complexul şcolar al Ordinului Notre Dame împreună cu casa mănăstirii, respectiv căminul studentelor, reprezintă şi astăzi o comoară de edificii, ridicate împreună, alături de o biserică cu două turnuri, de către episcopul Alexandru Bonnaz. El este întemeietorul primei Case de Orfani, vizavi de Mănăstirea Călugăriţelor Notre Dame, în Timişoara-Iosefin (astăzi strada 13 Decembrie).
În anul 1807 a fost deschis Seminarul preoţesc (Şcoala Teologică de Cenad); în anii 1842-1848, chiar în clădirea Seminarului Teologic, episcopul Josef Lonovics înfiinţează Facultatea de Filosofie şi Drept. A fost prevăzută atunci şi înfiinţarea unei facultăţi de medicină, pentru ca astfel, universitatea din Timişoara să fie completă. Revoluţia din 1848-1849 a împiedicat, însă, realizarea acestor planuri ale episcopului Lonovics.
Episcopul Alexandru Csajaghi a adus în Episcopia de Cenad, din Bavaria, Surorile Notre Dame. Acest ordin călugăresc a întreţinut mai multe grădiniţe, şcoli elementare în diferite cartiere, iar în Timişoara-Iosefin (centrul monahal al ordinului), un gimnaziu şi o şcoală normală pentru educatoare, chiar şi un Institut Pedagogic pentru învăţătoare. Complexul şcolar al Ordinului Notre Dame împreună cu casa mănăstirii, respectiv căminul studentelor, reprezintă şi astăzi o comoară de edificii, ridicate împreună, alături de o biserică cu două turnuri, de către episcopul Alexandru Bonnaz. El este întemeietorul primei Case de Orfani, vizavi de Mănăstirea Călugăriţelor Notre Dame, în Timişoara-Iosefin (astăzi strada 13 Decembrie).
Străvechea Episcopie de Cenad este divizată
După primul război mondial şi prin Tratatul de la Versailles-Trianon, în anul 1918-1919, străvechea Episcopie de Cenad - care cuprindea întregul teritoriu al Banatului istoric, precum şi judeţul Arad - a fost împărţită în trei părţi. Cea mai mică parte, cu 32 de parohii şi centrul la Szeged, a revenit Ungariei, partea mijlocie, cu 64 de parohii şi centrul la Zrenjanin (Becicherecul Mare), a revenit Iugoslaviei, iar partea cea mai mare a Episcopiei de Cenad, cu 162 de parohii, împreună cu Cenadul şi reşedinţa episcopală din Timişoara, a revenit Regatului României. Împărţirea respectivă a creat noi graniţe administrative, astfel că ceea ce din 1030 aparţinea unei singure administraţii ecleziastice, cuprinde acum teritorii în trei ţări diferite. Divizarea a avut ca efect fărâmiţarea vechii episcopii de Cenad, dar nu şi desfiinţarea ei. Episcopul de Cenad a rămas în continuare cu reşedinţa la Timişoara, având în sarcină şi pe mai departe administrarea celor trei teritorii amintite, cu toate problemele pe care le implica răspândirea lor în trei state diferite.
Episcopul de atunci, dr. Iuliu Glattfelder, s-a retras în anul 1923 la Szeged. Prin urmare, în Timişoara nu a mai rezidat episcopul de Cenad, iar administrarea Episcopiei de Cenad nu s-a putut desfăşura în condiţii normale. În reglementarea situaţiei s-a implicat Papa Pius XI. Respectând graniţele stabilite prin Tratatul de Pace de la Versailles/Trianon, pentru teritoriul vechii Episcopii de Cenad, Papa a instituit la Timişoara o Administratură Apostolică, în fruntea căreia l-a numit pe canonicul dr. Augustin Pacha, episcop titular. Câţiva ani mai târziu, în anul 1930, în urma Concordatului dintre Regatul României şi Sfântul Scaun, Vaticanul a ridicat Administratura Apostolică la rangul de Episcopie de Timişoara, dr. Augustin Pacha devenind episcop diecezan de Timişoara. Prin acest demers, în urma noii situaţii politice, care a avut ca efect Unirea din 1918, teritoriul din vechea Episcopie de Cenad revenit României a devenit Episcopie de Timişoara. Procedura a fost sancţionată printr-o convenţie de drept internaţional între Sfântul Scaun şi Regatul României şi prin acordul Parlamentului de la Bucureşti. În documentul respectiv - Concordatul - Episcopia de Timişoara figurează pe locul al doilea în structura Bisericii Romano-catolice din România, după Bucureşti.
În perioada interbelică, Episcopia romano-catolică de Timişoara se dezvoltă destul de bine. Deja între 1905-1907 a fost ridicată clădirea Piariştilor (astăzi Politehnica Timişoara, Piaţa Horaţiu nr. 1); în anul 1910, a fost înălţată Şcoala Surorilor Notre-Dame din Timişoara, str. Aurora nr. 8 (Casa Agronomului), în 1913-1914 a fost ridicat Seminarul Teologic (astăzi Cămin Studenţesc al Facultăţii de Medicină - în spatele Prefecturii), care a inclus o capelă şi o sală festivă de o mare valoare artistică; în anul 1926, cu sprijinul şi sub conducerea Episcopiei Catolice, a fost înfiinţată Şcoala „Banatia" (astăzi Facultatea de Medicină); în anii 1935-1936 s-a ridicat Căminul Tineretului Catolic (în prezent, Hotelul Universităţii Politehnica de pe Bd. Regele Ferdinand). În aceeaşi perioadă, surorile Notre-Dame au edificat Căminul Studentelor în Timişoara-Iosefin. În anii 1928-1929, la Timişoara s-au stabilit Surorile Benedictine din Freiburg, care s-au angajat în domeniul social-caritativ. Prin intermediul mănăstirii lor au întreţinut o maternitate în strada Coroana de Oţel din cartierul Timişoara - Elisabetin (printre altele, aici a născut şi fiica lui dr. Petru Groza).
Evacuarea clădirilor şi întemniţarea episcopilor
În 1944, în mod abuziv, au fost desfiinţate instituţiile bisericeşti, fiindu-le confiscate toate bunurile şi clădirile evacuate în termen de 48 de ore. Atunci au fost confiscate arhive şi distruse o serie de documente. Nici Episcopia de Timişoara nu a mai fost recunoscută în această calitate de către autorităţile statului român, putând activa doar ca protopopiat - structură mult inferioară unei episcopii. În contextul respectiv, statul român a mers până la a nu recunoaşte şi permite sfinţirea şi instalarea unui episcop în această dieceză. Mai mult, episcopii şi canonicii au fost închişi.
Spre exemplu, dr. Augustin Pacha, deşi în vârstă de peste 80 de ani, a fost condamnat, în anul 1951, la 18 ani închisoare. Fiind însă bolnav, a fost eliberat la 1 iunie 1954; în luna noiembrie a aceluiaşi an, dr. Augustin Pacha a decedat. În schimb, arhiepiscopul Adalbert Boros, care a împlinit 93 de ani şi trăieşte încă în Timişoara, a stat 15 ani în închisoare pentru simplul motiv că fusese sfinţit episcop în 1948.
În prezent, Ministerul Culturii şi Cultelor recunoaşte existenţa Episcopiei de Timişoara şi activitatea ei administrativ pastorală. Din păcate, există şi astăzi voci care nu ţin cont de realitatea istorică, de certele dovezi care atestă faptul că Episcopia romano-catolică de Timişoara a contribuit la dezvoltarea Banatului, a Timişoarei. Astfel se explică dificultăţile pe care le înfruntă Episcopia în recuperarea bunurilor mobile şi imobile care i-au aparţinut, deşi conform legii nu ar trebui să existe nici un inconvenient în acest sens.
Relicvele Sfântului Gerhard
Patronul spiritual al Ungariei, Sf. Ştefan, este întemeietorul Diecezei de Cenad, dar şi cel care l-a numit pe călugărul benedictin Gerhard drept primul episcop al acestei dieceze. Gerhard a pornit pe mare din Italia, spre Ţara sfântă, pentru a găsi urmele tatălui său. A naufragiat şi a ajuns din nou la ţărm, iar mai apoi, la curtea regelui Ştefan, care a intuit calităţile acestui trecător. Regele Ştefan l-a numit pe Gerhard episcop de Cenad. În timp ce încerca să medieze o înţelegere între creştini şi păgâni, în apropierea cetăţii Buda, a fost ucis în anul 1946. Mai târziu, moaştele Sfântului Gerhard au fost aşezate în centrul episcopal din Morisena, într-un sarcofag. O parte din rămăşiţele pământeşti sunt păstrate în biserica Sf. Donat din Veneţia-Murano, locul său de origine. O relicvă din trupul Sfântului se păstrează în biserica parohială din Cenad. De altfel, fiecare dieceză descinsă din cea de Cenad a primit o parte din moaşte. La Domul din Timişoara (Piaţa Unirii) se află, spre exemplu, o vertebră din corpul Sf. Gerhard, aşezată la altarul din partea dreaptă a catedralei. Se mai găseşte o mică relicvă în „Pectoralul" sau crucea episcopală pe care o poartă episcopul diecezan, P.S. Sa Martin Roos când îmbracă straiele preoţeşti.
Patronul spiritual al Ungariei, Sf. Ştefan, este întemeietorul Diecezei de Cenad, dar şi cel care l-a numit pe călugărul benedictin Gerhard drept primul episcop al acestei dieceze. Gerhard a pornit pe mare din Italia, spre Ţara sfântă, pentru a găsi urmele tatălui său. A naufragiat şi a ajuns din nou la ţărm, iar mai apoi, la curtea regelui Ştefan, care a intuit calităţile acestui trecător. Regele Ştefan l-a numit pe Gerhard episcop de Cenad. În timp ce încerca să medieze o înţelegere între creştini şi păgâni, în apropierea cetăţii Buda, a fost ucis în anul 1946. Mai târziu, moaştele Sfântului Gerhard au fost aşezate în centrul episcopal din Morisena, într-un sarcofag. O parte din rămăşiţele pământeşti sunt păstrate în biserica Sf. Donat din Veneţia-Murano, locul său de origine. O relicvă din trupul Sfântului se păstrează în biserica parohială din Cenad. De altfel, fiecare dieceză descinsă din cea de Cenad a primit o parte din moaşte. La Domul din Timişoara (Piaţa Unirii) se află, spre exemplu, o vertebră din corpul Sf. Gerhard, aşezată la altarul din partea dreaptă a catedralei. Se mai găseşte o mică relicvă în „Pectoralul" sau crucea episcopală pe care o poartă episcopul diecezan, P.S. Sa Martin Roos când îmbracă straiele preoţeşti.
Pelerinaj la Cenad
Dieceza romano-catolică de Timişoara este singura care îi cinsteşte atât pe Sf. Ştefan, cât şi pe Sf. Gerhard. Acesta din urmă este prăznuit în ziua de 24 septembrie a fiecărui an, zi în care, în urmă cu aproape 1 000 de ani, a fost ucis cu multă cruzime. Sărbătoarea catolică de la 24 septembrie este încununată, în cadrul Diecezei de Timişoara, de un pelerinaj la locul în care a fost înmormântat Sfântul, respectiv în biserica romano-catolică de la Cenad. Sarcofagul original, situat în centrul lăcaşului, a fost restaurat cu prilejul anului jubiliar 2000. An de an, numărul pelerinilor care merg la Cenad este în creştere. În acest an, spre exemplu, circa 800 de credincioşi au luat parte la solemnitatea Sf. Gerhard şi, spre bucuria tuturor, s-au reunit laolaltă creştini de la mai multe culte religioase, precum şi membri ai diecezei de Szeged. Localnicii din Cenad sunt mândri de trecutul localităţii lor, fost centru diecezan, şi de ceea ce le pot oferi pelerinilor. Şi la Timişoara, prin efortul Episcopiei romano-catolice, este deschisă publicului, în Muzeul Diecezan, o expoziţie care atestă istoria diecezei. Muzeul poate fi vizitat cu condiţia ca această intenţie să fie anunţată din timp.
Dieceza romano-catolică de Timişoara este singura care îi cinsteşte atât pe Sf. Ştefan, cât şi pe Sf. Gerhard. Acesta din urmă este prăznuit în ziua de 24 septembrie a fiecărui an, zi în care, în urmă cu aproape 1 000 de ani, a fost ucis cu multă cruzime. Sărbătoarea catolică de la 24 septembrie este încununată, în cadrul Diecezei de Timişoara, de un pelerinaj la locul în care a fost înmormântat Sfântul, respectiv în biserica romano-catolică de la Cenad. Sarcofagul original, situat în centrul lăcaşului, a fost restaurat cu prilejul anului jubiliar 2000. An de an, numărul pelerinilor care merg la Cenad este în creştere. În acest an, spre exemplu, circa 800 de credincioşi au luat parte la solemnitatea Sf. Gerhard şi, spre bucuria tuturor, s-au reunit laolaltă creştini de la mai multe culte religioase, precum şi membri ai diecezei de Szeged. Localnicii din Cenad sunt mândri de trecutul localităţii lor, fost centru diecezan, şi de ceea ce le pot oferi pelerinilor. Şi la Timişoara, prin efortul Episcopiei romano-catolice, este deschisă publicului, în Muzeul Diecezan, o expoziţie care atestă istoria diecezei. Muzeul poate fi vizitat cu condiţia ca această intenţie să fie anunţată din timp.
Delia Foltean
Foto Duşan Baiski
Statuie în faţa bisericii romano-catolice din Cenad
Agenda nr. 6/9 februarie 2002
Tags: Căutare
Imagini din Cenad
Mureșul, la Cenad
Sondaj
Cine e online
În acest moment sunt 0 utilizatori şi 1 vizitator online.
Recomandați acest site!
Comentarii