www.cenad.ro

  Pătrunderea Cenadului în literatura străină, la început, şi apoi în cea română se realizează în trei perioade distincte.   În prima perioadă se circumscriu lucrări ca Viaţa Sfântului Gerhard de Cenad,1 la care se adaugă Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei 2 a lui Francesco Griselini şi însemnările de călătorie ale turcului Evliya Celebi.3   Prima lucrare este cunoscută şi sub denumirea de Legenda Sfântului Gerhard şi în ea apare localitatea sub cele două denumiri pe care le-a avut de-a lungul timpului: aceea de Urbs Morisena şi cea de Cenad. Fiind o legendă, ea ar trebui să aparţină literaturii populare sau culte, dacă conţi-nutul ei ar explica apariţia unor obiecte, fiinţe sau locuri deosebite, inexplicabile pentru popor. Or, acest lucru nu se întâmplă în paginile sale. Ea este, mai ales, o biografie a episcopului de Cenad. Totuşi, autorul anonim, în încercarea sa de a prezenta personalitatea episcopului, are, ici-colo, unele răbufniri literare. Cea mai revelatoare ni se pare partea care redă dialogul dintre Gerhard şi magistrul Walther, când o roabă, învârtind la o râşniţă, cântă un cântec popular:   „– Walthere, spune-mi ce cântare este aceasta care m-a făcut să las deoparte cititul meu. Iar acesta: – Astă cântare este, zise, un cântec…”   Încercarea de a reda dialogul dintre cei doi apropie lu-crarea de literatura beletristică. Atât şi mai mult nimic.   Din însemnările călătorului turc nu putem reţine, ca fiind apropiată de literatura beletristică, decât descrierea cetăţii: „…este o palancă împrejmuită cu un zid de pământ bătă-torit; are o poartă spre apus (…) Între porţi şi şanţ se află o temniţă subterană de parcă ar fi fundul iadului”.4 Compa-raţia citată şi modul foarte amănunţit de a descrie apropie puţin textul de literatura artistică, mai precis de reportajul literar.   Mai zgârcit în menţionarea cetăţii Cenadului, italianul Francesco Griselini îl pomeneşte doar atunci când vorbeşte despre prăpădul făcut de trupele lui Gheorghe Doja ori  cu ocazia relatării unor evenimente istorice.5   Cele arătate mai sus reprezintă, desigur, doar o mică parte din scrierile în care numele vechi sau nou al Cenadului apare. Probabil că bibliografia referitoare la această peri-oadă este mult mai mare, dar timpul şi informaţiile limitate despre existenţa altor surse ne-au obligat să ne restrângem la acestea.   Urmează o perioadă îndelungată, despre care nu am putut să ne informăm cu precizie şi de aceea am evitat-o.   Cea de a doua etapă din acest proces îndelungat este ilustrată prin apariţia versurilor lui Radu Boureanu, cu-prinse în ciclul Imagini din Cenad,6 şi a reportajului lui Petru Vintilă, publicat în Şoseaua milionarilor.7  Despre prezenţa poetului Radu Boureanu în comună, cu mult timp înainte, am primit unele informaţii de la fostul primar din acele timpuri, Ion Socol, care mi-a mărturisit că poetul a locuit un timp îndelungat în vila de pe malul Mureşului. Probabil că acolo a şi creat poeziile în discuţie.   Se impune să menţionez că ne aflăm în plină epocă proletcultistă, în care modelul lansat de la centru trebuia aplicat cu stricteţe.   Privite acum, versurile lui Radu Boureanu pot constitui cea mai fidelă ilustrare a principiului realismului socialist în literatură.   Deşi ne-am aştepta ca multe din cele 12 poezii să se încadreze, prin conţinut, în aria operelor lirice, ele sunt, majoritatea, de factură epică. În afară de sonetele Cotlonul, E vânt şi Tamburaşii, restul poeziilor narează „epopeea” înfiinţării Gospodăriei Agricole Colective din comună.   Rezumăm firul epic, pentru a ilustra cele mai sus afirmate:   Zora, o femeie foarte activă, luptătoare neînfricată pentru cauza partidului, este mama lui Dragoliub, care a murit pe front, lăsându-l în grija ei pe fiul lui, Milevoi. La polul opus apar chiaburii Gheza, Colompar, Uroş Giuricin crâş-maru, care ascunde, în butiile din pivniţă, armament şi în a cărui „locantă” se mai adună : un şvab, un oarecare Iova, Milutin ciuntitul, la fel un oarecare Vasa, apoi Pal Fuilatar ţiglarul şi alţii, care se opun înfiinţării gospodăriei. În paralel cu această „luptă de clasă”, se poartă şi o luptă pe plan sentimental între Sara, fiica Piroşcăi, femeie care avea pământ, dar era indecisă, şi Gheza, care o asaltează cu propunerea de a-i deveni amantă. Dar Sara nu-l iubeşte pe măcelarul Gheza, ci pe un grănicer aflat în turnul de veghe. Alături de Zora se află şi Obrad, preşedintele gospodăriei, care este iubit de oameni şi care povesteşte copiilor de la şcoală despre luptătorul tătar dezgropat cu ocazia săpării unei fântâni lângă pădurea Ritici. Tot de această parte a baricadei se găsesc Aranca şi Ugleşin, care vorbesc despre un păr bătrân aflat în locul Şumostoc. Şi, cum era obiceiul, trebuia să apară şi un act de sabotaj din partea reacţiunii. Unealtă este ales Ivo, un ajutor de grăjdar care, îmbătat de cei din locanta lui Uroş cârciumarul, încearcă s-o otră-vească pe Tura, o iapă sură din grajd. Normal, nu reuşeşte să-şi ducă „actul criminal” la bun sfârşit. Văzând că Sara nu-l iubeşte, Gheza, împreună cu Colompar, încearcă să o ucidă pe fată prin împuşcare, prilej ca fata, doar rănită, să declare că va semna cererea de intrare în gospodărie cu sângele ce i se scurge din răni.   În final, prin cele două sonete – E vânt şi Tamburaşii –, ne este prezentată sărbătoarea de înfiinţare a gospodăriei.   Parcă legându-se între ele, Kilometrul 64 din cartea lui Petru Vintilă 8 ne prezintă gospodăria agricolă deja înfiin-ţată, ajunsă să dea lecţii altor surate din zonă. Este vorba de Gospodăria Agricolă Colectivă „Ştefan Plăvăţ”.   După ce enumeră realizările cenăzenilor, realizări care astăzi ni se par desuete, îngrijitorul Vasile Muntean, în faţa unor preşedinţi şi colhoznici din jur, printre care Bec Sabin din Biled, Francisc Berger din Lovrin, Uibaru Viorel de la Lenauheim, ţine o lecţie de zootehnie.   Astăzi, datele furnizate de Petru Vintilă pot constitui doar cifre de referinţă. Inventarul unităţii, format din 2 ca-mioane, 2 motopompe şi 2 aspersoare, nu mai impresio-nează acum pe nimeni. Iar faptul că cenăzenii umblau atunci cu motociclete, la fel. Astăzi, fiii lor umblă cu auto-turisme. A rămas valabilă azi, în Cenad, doar umila bicicletă.   Acestea fiind zise, putem să remarcăm pătrunderea co-munei în paginile literaturii de ficţiune, etapa proletcultistă fiind deja depăşită.   Trecerea o face Dumitru Oprişor cu Model pentru statuia fidelităţii, impresii publicate pe o întreagă pagină din ziarul judeţean „Drapelul roşu” şi reluate în volumul Balul rătă-ciţilor,9 ca şi în Anuarul Asociaţiei Culturale „Concordia” (2004), în care este portretizată Florica Perian, cunoscută în sat ca Moşica. Modelul fiind o figură pitorească, ieşită din comun printre cenăzeni, a atras, desigur, interesul scriitorului.  Spre finalul celei de a treia etape, de data aceasta doi cenăzeni – prin naştere sau copilărie –, Geo Galetaru şi Duşan Baiski, privesc Cenadul din interiorul lui.   Primul, Geo Galetaru, într-un fragment de roman intitu-lat Voci din penumbră, încredinţat nouă, ca fragment, spre publicare şi apărut în „Cenăzeanul” nr. 2 din anul 2000, îşi deapănă amintirile, pătrunzând în mirifica lume a copi-lăriei şi a familiei sale, cenăzeană din moşi-strămoşi.   Mai generos cu plasarea acţiunii unor schiţe pe teritoriul comunei este Duşan Baiski.   Copilărind pe meleagurile acestea, autorul, ajuns la maturitate, surprinde, într-o serie de schiţe cuprinse în volumul Averse izolate,10 peisaje şi oameni din Cenad, cu metehnele şi gândurile lor. Schiţele Pentru cine au tras clopotele, Serveşte un măr, Antidot, din volumul mai sus menţionat, sau Lae faţă în faţă cu „Sfântul”, schiţă recent  publicată în revista „Orizont” nr. 5/2005, sau Păsări pătrate pe cerul de apus, apărută în revista „Ca şi cum” din Arad,  dovedesc cu prisosinţă ataşamentul autorului faţă de comu-na noastră, dar mai ales talentul deosebit cu care reuşeşte să ne facă să trăim cu adevărat pe aceste locuri cunoscute nouă şi autorului.   Apropiindu-ne de finalul acestei excursii bibliografice, încheiem cu regretul că nu am reuşit să acoperim în totali-tate întreaga serie de cărţi sau reviste în care oamenii co-munei apar ca personaje reale sau transfigurate artistic.   Dacă timpul şi sănătatea ne vor permite, vom reveni asupra subiectului, deoarece ni se pare tentant.           1. Viaţa Sfântului Gerard de Cenad, în I. D. Suciu şi Radu Constantinescu, Documente privitoare la istoria Mitropoliei Bana-tului, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1980, pp. 22-63.   2. Francesco Griselini, Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei, Editura Facla, Timişoara, 1984, pp. 31, 36  cu numele de Morisenum şi pp. 36, passim cu numele de Cenad.   3. Ion Haţegan, Cronologia Banatului, II/2, Editura Banatul şi Editura Artpres, Timişoara, 2005.   4. Ion Haţegan, Cronologia Banatului, II/2, Editura Banatul şi Editura Artpres, Timişoara, 2005, pp. 226-228.   5. Francesco Griselini, op. cit., passim.   6. în volumul Umbra stelelor, E.S.P.L.A., Bucureşti, 1957, ciclul apare în pp. 315-357.   7. Şoseaua milionarilor, Editura pentru Literatură, [Bucureşti], 1961, pp. 128-162.   8. Şoseaua milionarilor, Editura pentru literatură, [Buc.] 1961 .   9. Balul rătăciţilor, Editura „Renaşterea”, Timişoara, 1994, pp. 113-121.   10. Averse izolate, Editura „Facla”, Timişoara, 1984.

Average: Select ratingPoorOkayGoodGreatAwesomeGive it 6/10Give it 7/10Give it 8/10Give it 9/10Give it 10/10

No votes yet