www.cenad.ro

Doran Gheorghe - Graiul cenăzenilor

Editura Marineasa, 2011

 

Download>>>

 

 

Introducere

Ideea scrierii unei cărţi închinate graiului cenăzenilor ne-a bântuit de multă vreme. Aproape de la „descălecatul” nostru în comună, în toamna anului 1964.

Polinaţionalitatea[1] din structura populaţiei a plutit mai tot timpul, ca o provocare, asupra noastră. Scrierea unei monografii lingvistice ni se părea atrăgătoare. Am început să strângem  materialul în sute de fişe, să-l sortăm şi să-l stocăm pentru clipe mai liniştite. Tipărirea unei astfel de cărţi era un vis irealizabil în acel timp. Dar iată că a sosit şi clipa când „visul” devine realitate. Cartea pe care o ai în mâini este acel vis ajuns să se concretizeze, să ia formă materială. Pe atunci nu bănuiam la ce lucrare ne înhămam şi numai dorinţa faptului împlinit ne-a ajutat mereu să nu abandonăm totul. Pe măsură ce înaintam se deschideau noi drumuri adiacente ce se cereau străbătute cu atenţie şi competenţă.

Am ales această structură, stufoasă dar necesară, pentru crearea unui tablou complet, netrunchiat al graiului cenăzenilor. Ne puteam limita doar la graiul românilor din comună sau numai la partea de vocabular fără alte componente ale unui grai, dar atunci strădania noastră ar fi putut lua forma unei comunicări susţinute la vreo sesiune de specialitate şi atât.

Faptul că am introdus în structura cărţii graiul celor 4 naţionalităţi reprezentative numeric şi care au influenţat din plin geneza unor cuvinte din graiul altei naţionalităţi s-a impus tot mai mult; fără prezenţa completă a tuturor cuvintelor din fiecare grai, totul ar fi fost ceţos.

Trebuie să recunoaştem din capul locului că tipărim cartea cu gândul că nu am reuşit să descoperim toate cuvintele existente actualmente sau cele care s-au uitat[2] cu timpul. În cazul acesta, timpul de scriere s-ar fi dublat. Dacă între timp vor mai apărea cuvinte noi sau porecle etc., le vom culege cu plăcere şi le vom înmagazina pentru vreo ediţie viitoare.

Referitor la folosirea alfabetului pentru cuvintele din graiul românilor: am folosit scrierea fonologică, obişnuită. Dacă am fi folosit scrierea fonetică, specifică dialectologilor, am fi îngreunat lectura cărţii care este destinată publicului larg din comună. Scrierea fonetică ne este cunoscută, dar am renunţat la ea. În cazul abaterilor specifice graiului bănăţean şi chiar cenăzean  am folosit litera „i” sau „î”, „â”(după caz) pentru „i”, la fel am folosit pe „ş” pentru „c”+ „i”. 

Pentru celelalte idiomuri am folosit scrierea specifică fiecărui grai. Alfabetul chirilic l-am folosit pentru limba sârbă, deoarece sârbii din Cenad folosesc acest alfabet. Le este cunoscut şi alfabetul latin, dar ei aparţin de şcoala lingvistică din Belgrad.

Pentru fiecare etnie în parte, am luat toate cuvintele care apăreau  o „alunecare” din limba literară şi pe care le-am întâlnit.

Pentru români, am reprodus câteva „expresii tipice” cenăzenilor, deoarece ele îi caracterizează până acolo că-i diferenţiază de vorbitorii de limbă română din jur. Ei pot fi recunoscuţi ca cenăzeni după aceste expresii tipice. Adăugându-le şi semnificaţiile respective, în unele locuri, am depistat un fel de-a gândi al lor.

Considerăm că poreclele sunt parte integrantă dintr-un grai şi că ele nu sunt un „nume de batjocură” totdeauna, ci că majoritatea au apărut din necesitatea de a comunica cât mai exact între vorbitori.  Că unele fac aluzii la defecte fizice sau psihice este o altă poveste. Şi în acest caz, geneza lor a fost  provocată de aceeaşi cauză: exactitatea mesajului. La germani este folosit în unele cazuri şi numărul de casă.

Toponimia (intra şi extravilană) se constituie ca o parte importantă a graiului dintr-o localitate. Pentru Cenad ea este făcută aproape în toate limbile. Cartiere sau tarlale poartă nume fie româneşti (Buduală, La pălărie, Satu Nou), fie sârbeşti (Ciucovăţ etc.), fie germane (Sanştic, Hiblu), fie maghiare (Curuţ, Tárnac), după locuitorii din acel cartier sau proprietarii pământurilor din tarlaua respectivă.

La fel şi zoonimia (numele de animale) este cu siguranţă parte a limbajului dintr-o comună. Numele cu care locuitorii îşi botează animalele pot fi obiect de studiu pentru un cercetător. De aceea le-am introdus în carte remarcând, unde era cazul, unele lucruri specifice.

Trebuie să punem punct, deşi ar mai fi multe de spus. Lăsăm la îndemâna cititorului observaţiile de rigoare pe care le primim cu toată plăcerea ştiind că nimeni nu este perfect.  

 

Autorul

---