Banat, live

 

Galerii de imagini

Din galeriile de imagini de mai sus puteți trimite cărți poștale virtuale rudelor, prietenilor și cunoscuților!

Acest site este realizat și administrat de: Dușan Baiski

Copyright © 2007-2012. Primăria Cenad. Toate drepturile rezervate.

Andrei Milan Socol

Printer-friendly versionSend to friendPDF version

 

Îmi sunt străine acele vicii cum ar fi fumatul, băutul, culcatul la ore târzii“
Interviu cu Andrei Milan Socol, campion național la călărie
 
S-a născut în anul 1994, se numește Andrei Milan Socol și este elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Ioan Jebelean“ din Sânnicolau Mare. Pasiunea sa încă de pe vremea copilăriei o constituie caii.
 
-         Andrei, de când ai început să faci echitație?
-         Este o poveste care a început la vârsta de 13 ani. Un an mai târziu, deci la 14 ani, am fost legitimat la clubul Morisena Cenad, patronat de dna Liliana Matei. Astfel, visul meu de a participa la concursuri s-a îndeplinit.
-         Anul trecut ai devenit campion național, ceea ce înseamnă multă trudă, multe ore de antrenament. Cum arată palmaresul tău de călăreț?
-         La fel cum se întâmplă în orice sport, am avut atât victorii, cât și mici eșecuri. În ceea ce privește palmaresul personal, cel mai important lucru este că am fost selecționat în anul 2011 în lotul național de juniori al României, în vederea participării la Concursul  Internațional Balcanic de la Zagreb din Croația unde, din șase țări balcanice (Grecia, Croația, Slovenia, Serbia, Bulgaria și țara noastră), lotul din care am făcut parte a ocupat locul doi pe echipe, iar eu am obținut locul trei individual la juniori 18. În anul 2010, am ieșit vicecampioni pe țară la echipe (Socol Andrei și Răzvan Bozan, care este și antrenorul meu) la Finala de seniori de la Sibiu, iar în anul 2011 am devenit campion și vicecampion pe țară, la individual, la Finala de Juniori și Tineret, care s-a desfășurat la Sânnicolau Mare. Pe plan județean și pe plan național am avut mai multe rezultate cu care mă mândresc și îmi sunt deopotrivă de dragi cum ar fi: în anii 2008, 2009, 2010 am câștigat locul I la competiția numită Cupa Morisena, ce se desfășoară la Sânniolau Mare, la care participă cluburi de profil din țară, iar anul trecut m-am clasat pe locul 2 în cadrul aceleiași compeții. Am mai câștigat și alte multe diplome și cupe în vremea când concuram la categoria copii și juniori 16.
-         În spatele fiecărui sportiv de performanță stau niște oameni pasionați de ceea ce fac. Pe tine cine te-a ajutat să devii campion?
-         Țin să menționez că pe lângă meritul meu personal pentru aceste rezultate menționate mai sus, meritul de necontestat este al actualului meu antrenor dl Alexandru Bozan Răzvan care, de altfel, este și coechipierul meu de la club. Însă trebuie să-i menționez și pe cei cu care am obținut aceste rezultate mie, care-mi sunt tot atât de importanți și dragi, respectiv caii cu care am participat și la care țin foarte mult: Quickborn, Cashmir, Nades, Anais, Angelo și Omar. Și, firește, nu în ultimul rând, trebuie să-i mulțumesc proprietarei cailor și a clubului, dna Liliana Matei, datorită căreia am putut participa la aceste competiții, echitația fiind un sport foarte costisitor. Acestea ar fi, în mare, rezultatele obținute în calitate de sportiv.
-         Călăria este totuși un sport relativ periculos. Ce părere au părinții tăi despre pasiunea ta?
-         Părinții mei sunt mândri de mine, atât atunci când sunt clasat pe locul I, dar și atunci când nu mă calific. Ei consideră că este bine și frumos ceea ce fac, chiar dacă este și periculos, practicarea lui nu poate aduce decât bine atât pe plan sufletesc, cât și pe cel fizic, practicând sport îmi sunt străine acele vicii cum ar fi fumatul, băutul, culcatul la ore târzii și de aceea mă susțin în totalitate de fiecare dată cand au posibilitatea și din tribună. Dar, totodată, nu omit nici o ocazie de a-mi aminti că învățătura și sportul trebuie să meargă împreună.
-         Pe Youtube există filmulețe cu băieți din Cenad care practică diverse sporturi, pe care le exersează în pădure, la cariera de nisip etc. De ce tocmai acolo? Ce le lipsește în comună?
-         Tinerilor cenăzeni le lipsesc mult în domeniul sportiv o sală de sport, o bază sportivă, un bazin de înot, dar pe lângă acestea le lipsește și organizarea unor competiții, concursuri, cum ar fi un campionat de mini-fotbal etc., care să-i atragă să facă mai multă mișcare și să stea mai puțin timp la calculator.
-         Mult succes în continuare!
A consemnat: Dușan Baiski
 









 
   
   
   
   
   
No votes yet

Comentarii

Imagini din Cenad

Mureșul, la Cenad

Sondaj

Unde s-a născut Gerard din Cenad?:

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 1 vizitator online.

Recomandați acest site!

Vă mulţumim pentru că ne-aţi recomandat site-ul!
  • 79 imagini
  • 272 articole