Banat, live

 

Galerii de imagini

Din galeriile de imagini de mai sus puteți trimite cărți poștale virtuale rudelor, prietenilor și cunoscuților!

Acest site este realizat și administrat de: Dușan Baiski

Copyright © 2007-2012. Primăria Cenad. Toate drepturile rezervate.

Carte

Pr. Daniel Groza - Cine este aproapele tău?

Pr. Daniel Groza
Cine este aproapele meu?
Editura Artpress, Timișoara, 2011
 
 
Prefață
 
Cu ani în urmă, am fost rugat de către colegiul de redacţie al revistei „Cenăzeanul“  din Cenad să scriu pentru fiecare număr câte-un material având conţinut religios.Cînd mă apucam de scris eram copleşit de emoţii, deoarece voiam ca mesajul meu să ajungă la sufletele cenăzenilor. Am încercat prin cuvinte simple, pe înţelesul tuturor, să-mi ating ţelul. Temele alese au fost legate de existenţa noastră de zi cu zi.
În legătură cu cuvântul lui Dumnezeu se cuvine să amintesc cuvintele profetului Isaia (55,10-11):
„Precum se coboară ploaia şi zăpada din cer şi nu se mai întoarce pînă nu adapă pământul şi-l face de odrăsleşte şi rodeşte şi dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare; Aşa va fi şi cuvântul Meu care iese din gura Mea, spune Domnul; el nu se va întoarce către Mine fără ispravă, adică până nu v-a îndeplini voia Mea şi nu v-a găti lucrul la care l-am trimis.“

Gheorghe Doran - Graiul cenăzenilor

Doran Gheorghe - Graiul cenăzenilor
Editura Marineasa, 2011
 
 
 
Introducere

Ideea scrierii unei cărţi închinate graiului cenăzenilor ne-a bântuit de multă vreme. Aproape de la „descălecatul” nostru în comună, în toamna anului 1964.
Polinaţionalitatea[1] din structura populaţiei a plutit mai tot timpul, ca o provocare, asupra noastră. Scrierea unei monografii lingvistice ni se părea atrăgătoare. Am început să strângem  materialul în sute de fişe, să-l sortăm şi să-l stocăm pentru clipe mai liniştite. Tipărirea unei astfel de cărţi era un vis irealizabil în acel timp. Dar iată că a sosit şi clipa când „visul” devine realitate. Cartea pe care o ai în mâini este acel vis ajuns să se concretizeze, să ia formă materială. Pe atunci nu bănuiam la ce lucrare ne înhămam şi numai dorinţa faptului împlinit ne-a ajutat mereu să nu abandonăm totul. Pe măsură ce înaintam se deschideau noi drumuri adiacente ce se cereau străbătute cu atenţie şi competenţă.
Am ales această structură, stufoasă dar necesară, pentru crearea unui tablou complet, netrunchiat al graiului cenăzenilor. Ne puteam limita doar la graiul românilor din comună sau numai la partea de vocabular fără alte componente ale unui grai, dar atunci strădania noastră ar fi putut lua forma unei comunicări susţinute la vreo sesiune de specialitate şi atât.
Faptul că am introdus în structura cărţii graiul celor 4 naţionalităţi reprezentative numeric şi care au influenţat din plin geneza unor cuvinte din graiul altei naţionalităţi s-a impus tot mai mult; fără prezenţa completă a tuturor cuvintelor din fiecare grai, totul ar fi fost ceţos.
Trebuie să recunoaştem din capul locului că tipărim cartea cu gândul că nu am reuşit să descoperim toate cuvintele existente actualmente sau cele care s-au uitat[2] cu timpul. În cazul acesta, timpul de scriere s-ar fi dublat. Dacă între timp vor mai apărea cuvinte noi sau porecle etc., le vom culege cu plăcere şi le vom înmagazina pentru vreo ediţie viitoare.

Gheorghe Doran - Graiul cenăzenilor

A văzut lumina tiparului o nouă carte dedicată Cenadului. Este vorba despre „Graiul cenăzenilor“ (Editura Marineasa, Timișoara, 2011), rod al strădaniei prof. Gheorghe Doran. Spicuim din cuprins:

1. Introducere

2. Cuvinte călătoare (despre graiurile românesc, șvăbesc, maghiar, sârbesc și cuvinte din aceste graiuri);

3. Antroponimie (nume de familie, dar și porecle românești, șvăbești, maghiare, sârbești și țigănești);

4. Zoonimie (nume de vaci, tăurași, juninci, cabaline, câini);

5. Toponimie (istoria numelui comunei, nume de sole, de  cartiere și străzi).

În momentul în care vom obține varianta digitală a cărții, aceasta va fi inserată pe www.cenad.ro.

Pe copertă: țăran român din Cenad, portret în ulei din sec. XIX sau începutul secolului XX.

Imagini din Cenad

Imagini aleatoare

Anuarul Asociaţiei Culturale «Concordia» Cenad (2008)

Sondaj

Unde s-a născut Gerard din Cenad?:

Cine e online

În acest moment sunt 0 utilizatori şi 5 vizitatori online.

Recomandați acest site!

Vă mulţumim pentru că ne-aţi recomandat site-ul!

  • 79 imagini
  • 258 articole